Cum motivează CCR decizia privind organizarea REFERENDUMULUI în aceeași zi cu alegerile europarlamentare

Cum motivează CCR decizia privind organizarea REFERENDUMULUI în aceeași zi cu alegerile europarlamentare
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 27/03/2019, 18:23

„Completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, potrivit cărora la art.5 din lege se intenționa introducerea unui nou alineat, alin.(3), în conformitate cu care referendumul nu poate avea loc simultan cu desfășurarea alegerilor prezidențiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puțin de 6 luni înainte de data alegerilor menționate, Curtea a constatat că prin textul de lege criticat sunt încălcate prevederile constituționale (…) Referendumul se poate desfășura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau, după caz, a aprobat propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României. Așadar, potrivit Constituției, nu există nicio altă condiție care să interzică organizarea și desfășurarea referendumului simultan cu alegerile prezidențiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menționate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă”, se arată în motivarea CCR.

Judecătorii Curții Constituționale precizează că legea adaugă la Constituție, iar modificările care urmau să fie introduse în Legea nr.3/2000 împiedicau organizarea oricărui referendum, „în condițiile în care practic, în România, s-ar putea să se desfășoare alegeri în fiecare an”.

„Curtea a constatat că aceste dispoziții legale pot genera blocaje constituționale, data alegerilor devenind dependentă de data desfășurării referendumului. Dezvoltând raționamentul sub acest aspect, Curtea constată, totodată, că, de vreme ce, în mod obiectiv, referendumul va fi organizat în date precise, determinate de evenimente certe, respectiv decretul de convocare a referendumului cu privire la probleme de interes național a cărui declanșare Președintele o consideră necesară, și aprobarea suspendării din funcție a Președintelui României în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care acesta încalcă prevederile Constituției, care va fi urmată în 30 zile de organizarea referendumului prin care poporul se va exprima cu privire la demiterea sa, este evident că data alegerilor va trebui stabilită astfel încât cele două evenimente să nu se suprapună”, se mai arată în sesizarea Curții.

Referitor la alegerile europarlamentare, judecătorii arată că acestea, având în vedere că sunt stabilite de forurile europene, pot să coincidă cu o dată în care este programat referendumul, ce, la rândul său, trebuie să respecte durata etapelor parcurse.

Judecătorii CCR au decis în 13 martie că se poate organiza un referendum în ziua alegerilor europarlamentare. Ei au admis parțial solicitarea de neconstituționalitate a președintelui Klaus Iohannis,a care a argumentat că o asemenea normă legislativă, care interzice organizarea unei consultări populare odată cu desfășurarea alegerilor europarlamentare, încalcă prevederile constituționale.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor